• Sat Brebu, Comuna Runcu, Judet Dambovita
  • +4 0741 600 900

Despre Haidook Summer Fest

Haidook Summer Fest se afla anul acesta la cea de-a saptea editie si isi propune sa celebreze si sa reinvie spiritul haiducesc ce arde mocnit in tinerele generatii, de aceea nimic din ceea ce se intampla la Haidook Summer Fest nu este ales intamplator.
Zona Runcu, situata la poalele muntilor Leaota, este o locatie cu traditie. Legendele spun ca este un tinut in care legendarul haiduc Radu Anghel salasluia in inima codrului verde, localnicii oferindu-i adapost si hrana in vremuri de restriste. In acest context caii, prietenii de nadejde ai haiducilor, nu avem cum sa lipseasca.

La Haidook Summer Fest adunam aproape oamenii care inteleg ca puterea sta in libertatea de ne face bine sufleteste, de a ne intalni, de a ne bucura unii de altii, de aprecia si integra calul, ca element al puterii, in vietile noastre.

Haidook Summer Fest este un eveniment pentru toata familia.  Asa ca daca ti s-a facut de o iesire in mijlocul naturii, la o campeneasca cu mancare aburinda la ceaun si bautura rece, cu spectacole ecvestre, muzica buna, ateliere si activitati in aer liber ia-ti familia si prietenii si hai la  Runcu in perioada 16-18 iunie 2023.

Locatia festivalului este la doar 2.5 ore de Bucuresti si o gasesti usor pe Waze cautand "Varf la In".

Reguli la festival

Cateva reguli de urmat pentru buna desfasurare a evenimentului:

  Daca doriti sa veniti cu animale de companie (ex.caini) va rugam sa le tineti in lesa (la fata locului mai sunt caini din imprejurimi si nu vrem sa fie nimeni in pericol).

➡️ Puteti veni cu masina pana aproape de locul in care se desfasoara evenimentul si avem rugamintea sa o parcati in zona destinata parcarii si nu aproape de zona de desfasurare a activitatilor. La parcare, va rugam sa aveti grija sa nu blocati celelalte masini parcate.

➡️ Aruncati gunoiul numai in cosurile special amenajate. Ne ajutati si pe noi in acest fel, dar mai ales ajutati natura sa ramana curata.

Totodata, va rugam sa luati la cunostinta urmatoarele reguli pe care le gasiti afisate la fata locului. Va multumim ca le respectati! 👏